Un hotel de cinci stele a luat foc în Sinaia. Cincizeci de turiști, evacuați de pompieri

Publicat: 30/04/2017, 10:53

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat, duminică dimineața, corespondentului MEDIAFAX, că incendiul a cuprins ultimul etaj al hotelului.

„Arde la ultimul etaj, la etajul trei. Hotelul are 23 camere. Intervenim cu patru autospeciale de lucru”, a precizat Vasiloae.

Potrivit sursei citate, flăcările au izbucnit într-o cameră de la etajul al treilea, apoi s-a propagat la acoperiș, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați.

Turiștii și angajații hotelului au fost evacuați, fiind vorba de aproximativ 50 de persoane.

„Persoanele cazate de la etajul trei au fost evacuate de personalul hotelulul, iar cei de la etajele inferioare au fost evacuate de către pompieri, aproximativ 50 de persoane”, a precizat Raluca Vasiloae.

La ora transmiterii acestei știri, ISU Prahova intervine pentru stingerea incendiului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Crimă de Sfinții Constantin și Elena! Și-a găsit părinții morți în casă 😲
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
DIETA-MINUNE a Nicoletei Luciu | Așa a slăbit rapid 35 de kilograme. Arată de milioane...
20 de judeţe intră de la 10.00 sub avertizare de ploi, grindină şi vijelii. Vreme...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
ANUNȚ TRAGIC în această dimineață. Un celebru sportiv A MURIT la doar 48 de ani
Rețetă cu un secret mănăstiresc. Vinete cu ardei copți, pregătite de măicuțe
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Doi deputați s-au luat la bătaie în Parlament. Momentul a fost surprins video
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Cel mai puternic cutremur din ultimii 40 de ani la vulcanul Campi Flegrei din apropiere...
×